Pentru o femeie cu dizabilitate, violența în familie poate avea o particularitate care o face și mai greu de denunțat: uneori, agresorul este chiar persoana de care depinde pentru lucrurile de zi cu zi.

Poate fi partenerul, soțul, un membru al familiei sau chiar persoana care o ajută să se ridice din pat, să se îmbrace, să ajungă la medic, să folosească transportul sau să iasă din casă. În această situație, plecarea dintr-o relație abuzivă nu înseamnă doar „să pleci de acasă”. Pentru victimă poate însemna să se întrebe: Cine mă va ajuta mâine? Cine mă va însoți? Cum ajung la medic? Unde pot locui? Cine mă ajută cu copilul?

Tocmai această dependență poate fi folosită de agresor ca instrument de control.

Când îngrijirea devine control

Ajutorul de care are nevoie o persoană cu dizabilitate nu îi dă nimănui dreptul de a-i controla viața.

Un partener care ajută la îmbrăcare, deplasare sau administrarea unor lucruri zilnice poate începe să spună că, din acest motiv, femeia trebuie să-i accepte comportamentul. Un membru al familiei poate folosi dependența pentru a o împiedica să iasă din casă. Un îngrijitor poate amenința că nu va mai ajuta dacă femeia vorbește cu cineva despre abuz.

Controlul poate arăta astfel:

• „Dacă pleci, nu te mai ajut cu nimic.”

• „Fără mine nu poți merge nicăieri.”

• ascunderea telefonului sau a mijlocului de deplasare;

• împiedicarea accesului la medicamente sau dispozitive asistive;

• controlul banilor, cardului sau indemnizației;

• împiedicarea femeii să se întâlnească cu prietenii sau familia;

• vorbirea în locul ei în fața medicilor, poliției sau asistenților sociali;

• amenințarea că va fi abandonată dacă povestește despre violență;

• folosirea dizabilității pentru umilire: „Cine te va mai vrea?”, „Unde vei merge fără mine?”;

• refuzul intenționat al ajutorului necesar ca formă de pedeapsă.

Toate acestea pot face parte dintr-un tipar de violență și control.

Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie explică faptul că violența în familie poate fi un comportament repetat, intenționat, prin care agresorul încearcă să impună și să mențină puterea și controlul asupra altei persoane.

Dizabilitatea nu trebuie să însemne dependență de agresor

Una dintre cele mai importante soluții este ca femeia să aibă și alte forme de sprijin.

În Republica Moldova există servicii sociale care au tocmai rolul de a crește autonomia persoanei cu dizabilitate și de a reduce dependența exclusivă de familie.

De exemplu, Serviciul social „Asistență personală” este destinat copiilor și adulților cu dizabilități severe și urmărește să îi ajute să ducă o viață cât mai independentă în propria casă și în comunitate.

În 2025–2026, acest serviciu a fost extins. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat că, în municipiul Chișinău, au fost instituite aproximativ 1.500 de unități noi de asistență personală.

Asta este important inclusiv din perspectiva prevenirii violenței: dacă o femeie are acces la un asistent personal și la alte servicii comunitare, agresorului îi este mai greu să folosească nevoia de îngrijire ca pe o formă de șantaj.

Informații despre serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilități pot fi consultate pe pagina oficială a Ministerului Muncii și Protecției Sociale – Protecție socială.

„Echipa mobilă” poate veni la domiciliu

Un alt serviciu important este „Echipa mobilă”.

Acesta oferă asistență socială și suport la domiciliu, în funcție de nevoile persoanei, și poate include inclusiv consiliere și suport pentru persoana care o îngrijește. Scopul este creșterea independenței și a integrării sociale.

Serviciul a fost extins considerabil. În august 2025, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat inaugurarea lui în 12 raioane noi, astfel încât „Echipa mobilă” să fie disponibilă în toate raioanele Republicii Moldova, față de doar 15 raioane la începutul anului 2024.

Pentru o femeie care nu se poate deplasa ușor, acest lucru poate fi esențial. Nu trebuie ca toate formele de ajutor să presupună că victima trebuie să ajungă singură la o instituție.

Respiro: când familia are nevoie de o alternativă la îngrijirea permanentă

O altă problemă apare atunci când femeia depinde de o rudă care este, în același timp, singura persoană care o îngrijește.

Serviciul social „Respiro” oferă persoanelor cu dizabilități severe asistență timp de 24 de ore, pentru o perioadă de maximum 30 de zile pe an, astfel încât familia sau persoana care asigură îngrijirea permanentă să poată avea o perioadă de repaus.

În 2026, rețeaua a fost extinsă. La 31 iulie au fost anunțate servicii noi în Criuleni, Rezina și municipiul Cahul, iar acestea puteau sprijini aproximativ 70 de persoane anual. Ministerul a anunțat și dezvoltarea altor servicii, inclusiv la Rîșcani, Anenii Noi și Bălți.

Respiro nu este un serviciu destinat exclusiv situațiilor de violență. Dar, pentru o femeie care trăiește într-o familie în care îngrijirea a devenit o sursă de control, existența unor alternative poate fi foarte importantă.

Mai multe informații despre aceste servicii se găsesc pe pagina oficială a MMPS privind serviciile sociale.

Ce se schimbă prin Programul național 2026–2030

Problema dependenței și a izolării este abordată și în noul Program național de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pentru anii 2026–2030, aprobat de Guvern la 26 august 2026.

Programul prevede creșterea cu 30% a accesului la servicii sociale pentru prevenirea instituționalizării și pentru sprijinul în comunitate.

Printre obiective se numără:

• 12 centre de zi;

• 40 de servicii comunitare noi;

• 6 centre de intervenție timpurie;

• măsuri pentru trai independent și dezinstituționalizare;

• dezvoltarea serviciilor care permit persoanelor cu dizabilități să rămână în comunitate.

Aceste măsuri sunt importante și în contextul violenței. Cu cât o persoană are mai multe alternative reale de sprijin, cu atât este mai puțin vulnerabilă la situația în care un singur om controlează accesul la hrană, medic, transport, bani, comunicare și îngrijire.

De ce este importantă intervenția timpurie

În cazul copiilor cu dizabilități și al familiilor acestora, intervenția timpurie poate preveni acumularea unor dificultăți care, mai târziu, duc la izolare și dependență.

Programul național prevede șase centre de intervenție timpurie.

Intervenția timpurie nu înseamnă doar recuperare medicală. Într-un sistem centrat pe familie și copil, ea poate însemna acces la informații, servicii specializate, sprijin pentru părinți și dezvoltarea abilităților copilului de la vârste mici.

Pe termen lung, astfel de servicii pot contribui la o viață în care persoana cu dizabilitate are mai multe posibilități de comunicare, educație, autonomie și participare în comunitate.

Violența împotriva femeilor cu dizabilități este o problemă documentată

Nu vorbim doar despre cazuri izolate.

Un studiu realizat în Moldova în rândul a 2.700 de femei și fete cu dizabilități a arătat proporții foarte ridicate ale diferitelor forme de violență: 59,3% au raportat violență fizică, 25,9% abuz sexual, 92,6% violență psihologică sau emoțională și 55,6% violență economică. În plus, 74,1% au raportat leziuni fizice sau probleme de sănătate asociate violenței.

Datele au fost prezentate de Organizația Națiunilor Unite în Moldova, care a subliniat că barierele în accesul la justiție, serviciile de sănătate adaptate, barierele fizice și atitudinile discriminatorii pot agrava situația femeilor cu dizabilități.

Aceste cifre arată de ce nu este suficient să spunem unei femei „pleacă de lângă agresor”. Trebuie să existe și condițiile care îi permit să plece în siguranță și să-și continue viața.

Ce spune ONU despre violența împotriva persoanelor cu dizabilități

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități are un articol dedicat expres protecției împotriva exploatării, violenței și abuzului.

Articolul 16 cere statelor să ia măsuri pentru protejarea persoanelor cu dizabilități, atât în interiorul, cât și în afara locuinței, împotriva „tuturor formelor de exploatare, violență și abuz”, inclusiv a celor bazate pe gen.

ONU mai spune că serviciile de protecție trebuie să țină cont de vârstă, gen și dizabilitate, iar recuperarea victimei trebuie să se desfășoare într-un mediu care respectă sănătatea, demnitatea, respectul de sine și autonomia persoanei.

Asta înseamnă că o femeie cu dizabilitate nu trebuie protejată prin înlocuirea unui agresor cu o altă persoană care decide totul pentru ea. Sprijinul trebuie să-i redea cât mai mult control asupra propriei vieți.

Poți citi integral Articolul 16 al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Unde poate cere ajutor o femeie aflată în pericol

În primul rând, dacă există pericol imediat, se sună la 112.

Pentru femeile și fetele care se confruntă cu violență există Telefonul de încredere 0 8008 8008, apel gratuit și disponibil 24/7. Pentru apeluri naționale este disponibil și numărul 022 234906, iar adresa de e-mail indicată de ANPCV este Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Pentru persoanele cu dizabilități există o linie separată de sprijin: 0 8001 0808, gratuită și disponibilă 24/7. Pentru mesaje pot fi folosite 060601549 – SMS, Viber și Skype.

Există și Centrul de Drept al Femeilor, unde poate fi solicitată consiliere specializată: 0 8008 0000, 022 811 999 sau 068 855 050, în zilele lucrătoare, între 09:00 și 18:00.

ANPCV are și o listă oficială a instituțiilor și organizațiilor de suport, unde sunt indicate servicii de asistență socială, juridică, medicală, psihologică și servicii de plasament.

Poate cere protecție chiar dacă nu vrea sau nu poate pleca imediat

O femeie nu trebuie să aștepte ca situația să devină extremă pentru a cere ajutor.

Potrivit informațiilor oficiale ale ANPCV, victima poate sesiza poliția sau procuratura, iar plângerea trebuie înregistrată. În situații de pericol, poate fi solicitat ordinul de restricție de urgență.

Acesta poate obliga agresorul să părăsească locuința comună pentru o perioadă de până la 10 zile și îi poate interzice contactarea victimei. Dacă ordinul este încălcat, victima trebuie să anunțe poliția prin 112.

Există și ordonanța de protecție, emisă de instanța de judecată, prin care pot fi stabilite măsuri de protecție pentru victimă. ANPCV precizează că victima are dreptul la asistență pentru recuperare fizică, psihologică și socială, precum și la asistență juridică primară și calificată gratuită, în condițiile legii.

Pentru o femeie cu dizabilitate este important să spună explicit ce forme de sprijin sunt necesare pentru ca măsura de protecție să fie realmente aplicabilă: accesibilitate fizică, interpret în limbaj mimico-gestual, transport, asistență personală, acces la medicamente sau dispozitive asistive.

Există și locuri sigure adaptate persoanelor cu dizabilități

Un exemplu recent este serviciul de reabilitare a victimelor violenței în familie „Salvia”, inaugurat în februarie 2026 în sudul țării.

Centrul oferă cazare sigură, protecție, sprijin psihosocial și asistență juridică de urgență și are capacitatea de a găzdui până la 15 supraviețuitoare ale violenței și copiii acestora.

Altul se află în nordul țării, Serviciul social pentru reabilitarea victimelor violenței în familie „Magnolia” cu o capacitate de găzduire de până la 28 de supraviețuitoare și copiii acestora, fiind complet adaptat pentru accesul persoanelor cu dizabilități. 

Serviciile oferite includ consiliere psihologică, asistență socială, sprijin juridic, spații de locuit sigure, activități pentru copii și servicii de transport adaptat. 

Un aspect important pentru acest articol este că Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că serviciul este adaptat pentru persoanele cu dizabilități și este destinat inclusiv femeilor din grupuri vulnerabile și din zone rurale.

Acest tip de serviciu este important tocmai pentru că „mergi într-un adăpost” nu este o soluție reală dacă adăpostul nu poate primi o persoană cu mobilitate redusă, cu deficiențe senzoriale sau cu alte nevoi de accesibilitate.

Ce poate face o femeie dacă îi este greu să ceară ajutor singură

Uneori, primul pas nu este o plângere la poliție. Poate fi un telefon către o persoană de încredere.

Poate spune simplu:

„Nu mă simt în siguranță acasă și am nevoie să mă ajuți să găsesc o soluție.”

Dacă agresorul îi verifică telefonul, poate fi util să ceară ajutor de pe telefonul unei persoane de încredere sau să stabilească un cuvânt-cod cu cineva apropiat.

Este bine să păstreze, dacă poate face acest lucru fără să-și crească riscul, dovezi precum mesaje, fotografii, documente medicale sau date despre incidente. Dar siguranța este mai importantă decât strângerea dovezilor: nu merită să se confrunte cu agresorul pentru a obține o probă.

Dacă femeia nu poate comunica verbal ușor, poate folosi mesaje scrise sau poate cere sprijinul unei persoane de încredere. Pentru femeile cu deficiențe de auz există și serviciul de interpretare în limbaj mimico-gestual, finanțat din bugetul de stat și destinat facilitării comunicării cu autoritățile și instituțiile.

Ce poate face un prieten, un vecin sau un specialist

Și cei din jur au un rol important.

Dacă o femeie cu dizabilitate spune că este abuzată, primul lucru nu este să-i spunem: „De ce nu pleci?”

Mai util este:

• să o credem și să o ascultăm;

• să o întrebăm de ce are nevoie;

• să nu contactăm agresorul fără acordul ei, dacă nu există un pericol imediat;

• să nu îi luăm telefonul sau documentele „pentru siguranță”;

• să nu decidem în locul ei atunci când poate lua singură decizii;

• să o ajutăm să găsească un serviciu accesibil;

• să apelăm 112 dacă există un pericol imediat.

Uneori, cea mai importantă întrebare este foarte simplă: „Ce te-ar ajuta să fii mai în siguranță?”

Protecția reală înseamnă și autonomie

În 2026, Moldova își extinde treptat serviciile comunitare: „Echipa mobilă” este disponibilă în toate raioanele, au fost instituite aproximativ 1.500 de unități noi de asistență personală în Chișinău, iar rețeaua „Respiro” este extinsă. Programul național pentru 2026–2030 prevede alte zeci de servicii comunitare și centre de intervenție timpurie.

Aceste servicii nu sunt doar despre asistență socială. Pentru o femeie care trăiește într-o relație abuzivă, ele pot însemna alternative reale.

Pentru că uneori cel mai greu lucru nu este să recunoști că ești victima violenței. Cel mai greu este să crezi că poți trăi și fără persoana care te rănește, atunci când acea persoană este și cea care te ajută să te ridici, să ieși din casă sau să ajungi la medic.

De aceea, răspunsul la violența împotriva femeilor cu dizabilități trebuie să însemne mai mult decât protecție în momentul crizei. Trebuie să însemne servicii comunitare, accesibilitate, asistență personală, locuri sigure, sprijin juridic, sănătate, venit și, mai ales, posibilitatea de a-și recâștiga controlul asupra propriei vieți.

Iar principiul ONU este clar: recuperarea după violență trebuie să aibă loc într-un mediu care respectă demnitatea și autonomia persoanei.

Acest articol face parte din activitățile proiectului „Voci împuternicite: leadership incluziv, drepturi reproductive și prevenirea violenței bazate pe gen pentru femeile cu dizabilități și familiile acestora”, implementat de Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Republica Moldova „Abilități Europene Fără Limite”, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Marii Britanii.