Pentru mulți oameni, prima ninsoare înseamnă începutul sezonului rece și atmosfera sărbătorilor. Pentru o persoană care folosește scaunul rulant, cârje sau bastonul alb, însă, zăpada și gheața pot transforma o deplasare obișnuită într-o adevărată provocare.
Un trotuar acoperit de zăpadă, o rampă blocată de omăt sau o trecere de pietoni alunecoasă pot face ca drumul spre serviciu, magazin sau medic să devină aproape imposibil.
Când trotuarul nu mai este accesibil
Persoanele care folosesc scaune rulante întâmpină dificultăți atunci când zăpada se adună pe trotuare, iar bordurile și rampele de acces devin greu de utilizat. Uneori, singura cale de a continua deplasarea este coborârea pe carosabil, ceea ce le expune unor riscuri suplimentare.
Pentru persoanele cu deficiențe de vedere, zăpada poate acoperi marcajele tactile, iar grămezile de omăt, mașinile parcate sau alte obstacole pot schimba traseele cunoscute. În cazul persoanelor care folosesc cârje, bastoane sau au dificultăți de echilibru, gheața crește riscul de alunecare și accidentare.
Problema nu ține doar de confort. Atunci când infrastructura nu este curățată și întreținută corespunzător, oamenii pot ajunge să renunțe la deplasări, întâlniri, activități profesionale sau consultații medicale.
Accesibilitatea nu ia pauză iarna
În Republica Moldova, Codul urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023 prevede, la articolul 89 alineatul (4), căile de acces pietonale trebuie executate astfel încât să poată fi utilizate de persoanele cu dizabilități și de cele cu mobilitate redusă. Totodată, articolul 61 include identificarea și eliminarea barierelor de acces în infrastructura socială printre cerințele documentației de urbanism.
Republica Moldova are și un normativ tehnic dedicat mediului urban accesibil – CP C.01.13:2018 „Mediu urban. Reguli de proiectare accesibile pentru persoane cu dizabilități”. Acesta stabilește reguli pentru proiectarea unui spațiu urban care să poată fi utilizat de persoanele cu dizabilități și de cele cu mobilitate redusă.
Aceste principii trebuie să se reflecte și în întreținerea spațiilor publice în sezonul rece. Curățarea trotuarelor, a rampelor, a trecerilor de pietoni și a acceselor către instituții este esențială pentru ca oamenii să se poată deplasa în siguranță.
Un oraș accesibil se vede și după ninsoare
Accesibilitatea nu ar trebui să existe doar în proiecte, pe hârtie sau în sezonul cald. Ea trebuie menținută în fiecare zi, inclusiv atunci când ninge sau temperaturile scad sub zero grade.
Autoritățile, administratorii clădirilor și serviciile responsabile de întreținerea spațiilor publice au un rol important în prevenirea acestor bariere. La fel de important este ca persoanele cu dizabilități să fie consultate atunci când se planifică și se evaluează măsurile de accesibilitate.
Un trotuar curățat, o rampă liberă și o trecere sigură pot părea detalii pentru unii. Pentru altcineva, ele fac diferența dintre a putea ieși din casă și a rămâne blocat în interior.
Surse: