O persoană care comunică greu poate să nu reușească să povestească ce i s-a întâmplat, să identifice abuzul sau să ceară ajutor. Uneori, cei din jur observă doar că aceasta a devenit mai retrasă, se sperie în prezența cuiva sau reacționează diferit față de obicei.

Abuzul poate fi fizic, emoțional, sexual, financiar sau poate lua forma neglijării. Persoanele care depind de sprijinul altora pentru îngrijire, deplasare ori comunicare pot întâmpina dificultăți suplimentare în a semnala ceea ce li se întâmplă.

Ce semne ar trebui să ne atragă atenția?

Schimbări de comportament. Persoana devine brusc retrasă, anxioasă, agitată sau plânge mai des. Poate evita anumite persoane, se poate speria când cineva se apropie ori poate refuza activități pe care înainte le accepta.

Semne fizice inexplicabile. Vânătăile, zgârieturile, arsurile, durerile repetate sau alte leziuni care nu au o explicație clară pot indica o problemă. Este important să observăm și dacă explicațiile oferite de îngrijitor se schimbă sau nu corespund leziunilor.

Neglijarea nevoilor de bază. Persoana poate părea înfometată, deshidratată, neîngrijită, poate purta haine nepotrivite vremii sau poate rămâne fără medicamentele necesare. Lipsa echipamentelor de mobilitate ori a ajutorului esențial poate fi, de asemenea, un semnal de alarmă.

Teamă față de o anumită persoană. Observă dacă persoana devine tensionată în prezența unui membru al familiei, a unui îngrijitor sau a unui angajat al unei instituții. Un alt semn poate fi faptul că cineva nu îi permite să vorbească singură cu medicul sau cu alte persoane de încredere.

Controlul banilor și izolarea. Abuzul poate însemna și folosirea banilor fără acord, împiedicarea contactului cu prietenii sau familia, amenințări, umilire ori controlul excesiv al deciziilor personale.

Niciunul dintre aceste semne, luat separat, nu dovedește automat existența abuzului. Însă schimbările neobișnuite și repetate merită investigate cu atenție.

Cum putem ajuta fără să provocăm și mai multă teamă?

În primul rând, apropie-te de persoană într-un loc sigur și, dacă este posibil, fără persoana de care s-ar putea teme. Folosește propoziții scurte, imagini, gesturi, pictograme sau metoda de comunicare pe care o înțelege. Oferă-i timp să răspundă și nu insista să povestească totul dintr-odată.

Nu pune întrebări sugestive și nu promite că vei păstra secretul în orice condiții. Spune-i că o crezi, că nu este vina ei și că vei căuta sprijin pentru a o proteja. Nu confrunta presupusul agresor dacă acest lucru ar putea crește pericolul.

Dacă există răni, solicită ajutor medical. În caz de pericol imediat, sună la 112. În Republica Moldova, persoanele cu dizabilități pot apela gratuit linia de încredere 0 800 10 808, iar femeile și fetele afectate de violență pot apela 0 8008 8008, disponibilă non-stop.

Uneori, o persoană nu poate spune în cuvinte că este abuzată. Responsabilitatea noastră este să observăm, să ascultăm în felul în care ea poate comunica și să nu ignorăm semnalele care cer ajutor.

Surse:

• Safeguarding Adults – semne și tipuri de abuz

• ANPCV Moldova – linii de asistență și sprijin

Acest articol face parte din activitățile proiectului „Voci împuternicite: leadership incluziv, drepturi reproductive și prevenirea violenței bazate pe gen pentru femeile cu dizabilități și familiile acestora”, implementat de Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Republica Moldova „Abilități Europene Fără Limite”, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Marii Britanii.

Conținutul acestui articol aparține autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția UNFPA sau a Guvernului Marii Britanii.