Unde locuiește o persoană cu dizabilitate? Cu familia, într-o locuință proprie sau într-un serviciu rezidențial? Cine decide cum își organizează ziua, ce activități face și cu cine își împarte locuința?
Aceste întrebări nu ar trebui să primească automat răspunsul familiei, al îngrijitorului sau al unei instituții. O persoană cu dizabilitate are dreptul să participe la deciziile despre propria viață și să aleagă unde, cum și cu cine trăiește, în condiții de egalitate cu ceilalți.
Viața independentă nu înseamnă să te descurci singur
Uneori, independența este confundată cu abilitatea de a face totul fără ajutor. În realitate, o persoană poate avea nevoie de asistență personală, echipamente adaptate sau sprijin pentru activitățile zilnice și, în același timp, să-și dorească și să-și poată exprima propriile preferințe.
Viața independentă înseamnă să ai control asupra alegerilor tale și să primești sprijinul necesar pentru a le pune în practică.
De exemplu, o persoană care folosește un scaun rulant poate avea nevoie de ajutor la îmbrăcare sau la pregătirea mesei. Acest lucru nu înseamnă că altcineva trebuie să decidă în locul ei ce mănâncă, când iese din casă sau cu cine se întâlnește.
Când grija devine o limitare
Uneori, familia decide unde va locui persoana cu dizabilitate din teama că nu se va descurca singură. Alteori, lipsa serviciilor de sprijin, a locuințelor accesibile sau a asistenței personale face ca anumite opțiuni să pară imposibile.
Protecția este importantă, dar nu ar trebui să devină un motiv pentru a exclude persoana din propriile decizii. În loc să presupunem ce poate sau nu poate face, este necesar să discutăm cu ea, să-i înțelegem preferințele și să identificăm sprijinul care i-ar permite să trăiască așa cum își dorește.
Nici mutarea într-o instituție, nici locuirea cu familia nu ar trebui considerate automat singurele soluții. Contează voința persoanei, nevoile sale și existența unor alternative reale și accesibile.
Ce prevede Convenția ONU?
Articolul 19 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități recunoaște dreptul acestora de a trăi independent și de a fi incluse în comunitate. Statele trebuie să asigure accesul la servicii de sprijin și posibilitatea de a alege locul de trai, fără a impune obligația de a locui într-un anumit mediu.
În practică, acest drept presupune locuințe accesibile, asistență personală, servicii comunitare și posibilitatea de a participa la viața socială. Fără aceste condiții, alegerea poate exista doar pe hârtie.
În Republica Moldova, dezvoltarea serviciilor comunitare și a alternativelor la îngrijirea instituționalizată reprezintă o parte importantă a procesului de incluziune socială.
O persoană cu dizabilitate nu trebuie să demonstreze că poate trăi fără ajutor pentru a avea dreptul să-și aleagă viața. Sprijinul trebuie să-i ofere mai multă libertate, nu să-i ia dreptul de a decide.
Sursă: Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități – articolul 19
Acest articol face parte din activitățile proiectului „Voci împuternicite: leadership incluziv, drepturi reproductive și prevenirea violenței bazate pe gen pentru femeile cu dizabilități și familiile acestora”, implementat de Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Republica Moldova „Abilități Europene Fără Limite”, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Marii Britanii.
Conținutul acestui articol aparține autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția UNFPA sau a Guvernului Marii Britanii.
