O persoană care folosește un scaun rulant încearcă să intre într-o clădire. Un trecător se apropie și începe să împingă scaunul fără să întrebe.
În altă situație, cineva apucă de braț o persoană care merge cu un baston, convins că îi face un bine.
Sau imaginați-vă o persoană care folosește o proteză la picior și urcă scările în propriul ritm. Cineva se grăbește să o prindă de braț și să o tragă în sus, fără să știe că această intervenție îi poate afecta echilibrul.
Intenția poate fi una bună. Dar este întotdeauna și gestul potrivit?
Ajutorul este binevenit atunci când respectă dorința și nevoile persoanei. De aceea, primul pas ar trebui să fie o întrebare, nu o intervenție.
De ce contează să întrebi?
Fiecare persoană cu dizabilitate își cunoaște propriile capacități, nevoi și limite. Un gest care pare util din exterior poate fi incomod, inutil sau chiar periculos.
De exemplu, deplasarea neanunțată a unui scaun rulant poate dezechilibra persoana care îl folosește. Apucarea bruscă a brațului unei persoane cu dificultăți de mers îi poate afecta echilibrul.
În cazul persoanelor care folosesc proteze, mersul presupune uneori un anumit ritm și o distribuire atentă a greutății. Dacă cineva le trage brusc de braț, le împinge de la spate sau încearcă să le grăbească, poate provoca dezechilibru sau chiar o cădere.
De asemenea, nu orice persoană care folosește o proteză are nevoie de ajutor la urcarea scărilor, la transportarea cumpărăturilor sau la traversarea străzii. Unele persoane se deplasează independent, în timp ce altele pot avea nevoie de sprijin în anumite situații.
Nevoia de ajutor nu poate fi stabilită doar privind dizabilitatea unei persoane.
În plus, ajutorul oferit fără acord poate transmite involuntar mesajul că persoana nu este capabilă să decidă singură.
Respectarea autonomiei înseamnă să îi recunoaștem dreptul de a alege când și cum dorește să primească sprijin.
Cum oferim ajutor într-un mod respectuos?
De cele mai multe ori, este suficientă o întrebare simplă:
„Doriți să vă ajut?”
Dacă răspunsul este afirmativ, putem întreba ce anume ar fi util.
De exemplu, o persoană care folosește o proteză poate prefera să urce singură scările, dar să accepte ajutor pentru transportarea unui bagaj greu. O persoană care folosește un scaun rulant poate avea nevoie să îi fie deschisă o ușă, fără să dorească să fie împinsă.
Dacă persoana refuză, îi respectăm alegerea, fără insistențe și fără comentarii.
Există, desigur, situații de pericol imediat, în care intervenția rapidă poate fi necesară pentru prevenirea unui accident. În rest, acordul persoanei ar trebui să fie punctul de plecare.
Ce spune Convenția ONU?
Articolul 3 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități include printre principiile fundamentale respectarea demnității, a autonomiei individuale și a libertății de a face propriile alegeri.
Aceste principii se aplică nu doar în instituții sau în cadrul serviciilor publice, ci și în interacțiunile obișnuite, de zi cu zi.
Întrebarea pentru cititorii noștri
Vi s-a întâmplat să primiți ajutor fără să îl solicitați? Cum v-ați simțit?
Sau, dimpotrivă, ați fost într-o situație în care ați vrut să ajutați o persoană cu dizabilitate, dar nu ați știut cum să procedați?
Vă invităm să împărtășiți experiențele și opiniile voastre în comentarii.
Uneori, incluziunea începe cu un gest foarte simplu: să întrebăm, să ascultăm și să respectăm răspunsul.
