Un grup de prieteni organizează o ieșire la restaurant. Aleg localul, stabilesc ora și discută cine va veni. Dar o persoană din grup nu primește invitația. Nu pentru că ceilalți nu și-ar dori să o vadă, ci pentru că presupun că deplasarea ar fi prea dificilă pentru ea.
„Oricum sunt scări acolo.” „Probabil ar obosi prea tare.” „Mai bine nu o deranjăm.”
Astfel de presupuneri, chiar și atunci când pornesc din intenții bune, pot duce la excludere.
Pentru persoanele cu dizabilități, participarea la viața socială nu înseamnă doar accesul într-o clădire sau într-un mijloc de transport. Înseamnă și posibilitatea de a fi invitate la aniversări, ieșiri cu prietenii, excursii, evenimente și alte activități obișnuite.
Uneori, cea mai dificilă barieră nu este o scară sau o ușă îngustă, ci faptul că altcineva decide, fără să întrebe, ce poți sau nu poți face.
Când grija se transformă în excludere
Imaginați-vă o femeie care folosește o proteză la picior. Prietenii ei organizează o excursie de weekend, dar decid să nu o invite, considerând că traseul ar putea fi prea obositor.
Poate că traseul ar fi într-adevăr dificil. Poate că ar prefera o activitate mai liniștită. Sau poate că ar putea participa fără probleme, dacă ar cunoaște din timp programul și condițiile deplasării.
Problema nu este că prietenii au luat în considerare accesibilitatea, ci că au luat decizia în locul ei.
O situație asemănătoare poate apărea atunci când o persoană care folosește un scaun rulant nu este invitată la o aniversare organizată într-un local cu trepte. În loc să discute despre alegerea unui spațiu accesibil, organizatorii presupun că persoana nu va putea participa.
Aceste exemple sunt ipotetice, dar ilustrează un mecanism important: excluderea nu apare întotdeauna din ostilitate. Uneori, apare din lipsă de comunicare și din convingerea că știm mai bine ce este potrivit pentru altcineva.
Accesibilitatea influențează și prieteniile
O invitație nu garantează automat participarea.
Dacă un restaurant nu are intrare accesibilă, dacă toaleta se află la subsol sau dacă transportul până la destinație este dificil, o persoană cu dizabilitate poate fi nevoită să refuze.
În timp, atunci când majoritatea întâlnirilor sunt organizate în locuri inaccesibile, participarea poate deveni tot mai complicată.
Pentru o persoană care folosește cârje sau o proteză, pot conta distanțele de mers, pantele, scările ori posibilitatea de a se așeza și de a face o pauză.
Pentru cineva care folosește un scaun rulant, pot fi esențiale accesul fără trepte și existența unei toalete adaptate.
Persoanele cu dizabilități de vedere sau de auz pot întâmpina alte bariere, legate de orientare, comunicare sau accesul la informații.
De aceea, alegerea unui loc accesibil nu este doar o chestiune de infrastructură. Poate fi și un gest de respect față de oamenii cu care dorim să petrecem timpul.
„Nu am vrut să te pun într-o situație dificilă”
Această explicație poate apărea atunci când cineva află că nu a fost invitat la o activitate.
Intenția de a proteja o persoană de disconfort nu este neapărat greșită. Totuși, protecția nu ar trebui să înlocuiască dreptul de a alege.
O persoană cu dizabilitate poate decide singură dacă dorește să participe la o excursie, dacă preferă să plece mai devreme de la o petrecere sau dacă are nevoie de anumite condiții.
Uneori va accepta invitația. Alteori o va refuza. Exact ca oricine altcineva.
A respecta autonomia unei persoane înseamnă și a-i permite să ia propriile decizii, inclusiv atunci când acestea nu coincid cu așteptările celor din jur.
Ce pot face prietenii și organizatorii?
Incluziunea în viața socială nu presupune organizarea fiecărei activități în jurul unei singure persoane. Înseamnă să ținem cont de nevoile participanților și să căutăm soluții împreună.
De exemplu, atunci când organizăm o ieșire, putem întreba dacă locul ales este potrivit pentru toată lumea.
Înainte de a rezerva un restaurant, putem verifica existența liftului, a unei intrări accesibile sau a unei toalete adaptate, atunci când acestea sunt necesare.
Dacă planificăm o excursie, putem comunica din timp distanțele de mers, tipul traseului și posibilitățile de transport.
La fel de important este să nu presupunem că toate persoanele cu aceeași dizabilitate au aceleași nevoi.
O persoană care folosește o proteză poate merge pe distanțe lungi, în timp ce alta poate avea nevoie de pauze mai frecvente. Unele persoane care folosesc scaune rulante pot face transferul pe un scaun obișnuit, iar altele nu.
Cea mai simplă soluție este comunicarea directă:
„Ne gândim să mergem sâmbătă la restaurant. Vrei să vii? Este ceva ce ar trebui să verificăm înainte?”
O asemenea întrebare arată că persoana este binevenită și că preferințele sale contează.
Prietenia nu ar trebui să însemne recunoștință permanentă
Există și situații în care persoanele cu dizabilități simt că trebuie să fie permanent recunoscătoare pentru faptul că sunt incluse într-o activitate.
Dar participarea la o aniversare, la o întâlnire cu prietenii sau la o excursie nu ar trebui privită ca un favor extraordinar.
În relațiile de prietenie, oamenii fac compromisuri, își adaptează planurile și țin cont unii de ceilalți. Acest lucru este firesc și nu ar trebui să devină o excepție atunci când unul dintre prieteni are o dizabilitate.
În același timp, persoanele cu dizabilități nu trebuie să participe la fiecare activitate pentru a demonstra că sunt independente sau sociabile.
Au dreptul să refuze, să se răzgândească, să prefere alte activități și să își stabilească propriile limite.
Participarea la viața socială este un drept
Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități recunoaște participarea deplină și efectivă în societate ca unul dintre principiile sale fundamentale.
Articolul 9 se referă la accesibilitate, iar articolul 30 recunoaște dreptul persoanelor cu dizabilități de a participa, în condiții de egalitate, la activități recreative, de timp liber și sportive.
Aceste principii ne amintesc că incluziunea nu se limitează la școală, serviciu sau accesul la instituțiile publice. Ea privește și posibilitatea de a participa la activitățile care dau sens vieții cotidiene.
Textul Convenției poate fi consultat pe site-ul Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.
O invitație poate face diferența
Nu fiecare persoană cu dizabilitate se confruntă cu excluderea socială. Există prietenii, familii și comunități în care accesibilitatea și respectarea alegerilor personale sunt firești.
Totuși, atunci când presupunerile înlocuiesc comunicarea, oamenii pot pierde ocazia de a petrece timp împreună.
Uneori, soluția nu presupune investiții mari sau schimbări complicate. Poate însemna alegerea unui alt restaurant, modificarea traseului unei excursii sau o întrebare adresată la momentul potrivit.
„Nu decide în locul meu că nu pot veni. Invită-mă și lasă-mă să aleg.”
Este un mesaj simplu, dar important.
Pentru că incluziunea socială nu înseamnă doar să poți intra într-un loc. Înseamnă și să fii luat în considerare atunci când ceilalți fac planuri.
